Magazinul de instalatii Cluj – Magsan recomandă încălzirea în pardoseală – o alternativă modernă, eficientă energetic și rentabilă financiar.
Când afară e frig și umezeală, parcă nimic nu este mai plăcut ca, odată ajuns acasă, să fie cald. Să-ți vezi de tine, de cei dragi, de tabieturile tale și să te relaxezi într-o ambianță plăcută.
Pentru asta este important să privim investiția în sistemele de încălzire ca pe o prioritate pentru o viață bună și tihnită.
Noi, cei de la magazinul de instalații Cluj – Magsan, am vorbit într-un articol despre centralele cu gaz aici. Dar astăzi ne vom ocupa de încălzirea în pardoseală, ca o alternativă modernă, foarte eficientă energetic și rentabilă financiar pe termen lung.
Tipuri de încălzire în pardoseală
Vedem imediat avantajele încălzirii în pardoseală, dar pentru început vreau să știți că sunt două sisteme: electric și hidraulic.
Nu ne vom ocupa în acest articol de cel electric.
Cel hidraulic se împarte la rândul său în: sistem uscat și sistem umed.
În sistemul umed, conductele sunt amplasate în șapă, iar în cel uscat imediat sub podea.
De cele mai multe ori, încălzirea în pardoseală în sistem umed o veți întâlni la construcțiile noi, iar sistemul uscat mai degrabă la renovări.
Fără a pune avantajele în ordinea importanței, iată care sunt acestea, în viziunea mea.
Eficiența energetică – avantajul 1
După atâția ani de folosire, s-a demonstrat că încălzirea în pardoseală este mult mai eficientă decât caloriferele convenționale.
Sistemul distribuie uniform căldura, pe întreaga suprafață a podelei. Practic, aveți în casă un calorifer de dimensiunea camerei.
După ce opriți sistemul de încălzire, locuința va reține căldura mult mai bine decât caloriferele clasice, deoarece acestea se răcesc rapid.
Nu același lucru se va întâmpla cu podeaua încălzită a casei dvs; inerția termică va fi pe o perioadă mai lungă.
Costuri mai mici la facturi – avantajul 2
Prețul montajului unui astfel de sistem este mai mare cu 30% față de cel pentru instalarea radiatoarelor tradiționale. Dar discutăm aici doar de investiția inițială. Pe termen mediu și lung, facturile reduse vor amortiza rapid costurile.
Eficiența energetică este mult superioară, așa că după un timp, rămâne să vă bucurați de confort sporit la costuri mult mai mici.
Costuri reduse de întreținere – avantajul nr 3
Componentele încălzirii în pardoseală au garanții uriașe, tocmai pentru că nu se poate întâmpla nimic care să le afecteze funcționarea. Astfel gândite și proiectate, duc la o întreținere aproape inexistentă, deci la costuri extrem de mici.
Magazinul de instalații Cluj – Magsan are mai multe sisteme de încălzire în pardoseală de la firme de top. Le puteți vedea aici.
Mai mult confort – avantajul nr 4
Vă sugerez să priviți confortul astfel. O vreme urâtă, rece și umedă. Sunteți cu o cană fierbinte de ciocolată caldă și priviți pe fereastră. Îmbrăcămintea este sumară. Picioarele dvs sunt goale, direct pe podea. Nu contează că pe jos este gresie sau parchet. Toată casa, în orice colț al ei, este caldă și plăcută. Iar picioarele dvs sunt recunoscătoare încălzirii în pardoseală.
Încălzire potrivită cu orice fel de podea – avantajul nr 5
Este un mit că încălzirea prin podea este potrivită doar cu gresia.
În acest moment sunt dezvoltate podele lemnoase, parchet, tipuri de covoare și linoleum-uri, alte tipuri de suprafețe speciale, care merg perfect cu acest sistem modern de încălzire.
Da, este adevărat că podelele solide din piatră, gresie și parchet special vor produce mai multă inerție termică. Dar nu e nevoie să limitați designul interior, pentru că acest tip de încălzire își va face treaba foarte bine.
Mediul ambient mai sănătos – avantajul nr 6
A fost demontat mitul că încălzirea în pardoseală plimbă praful. Nu mai ia nimeni în seamă acest zvon.
Acum, proprietarii care folosesc acest mod de a încălzi casa beneficiază de un aer cu umiditate corectă și lipsit de acarieni.
Control al temperaturii în fiecare cameră – avantajul nr 7
Folosirea termostatelor ajută membrii familiei să-și seteze temperatura în fiecare încăpere, așa cum se simt mai bine. Poate că la culcare vă doriți o temperatură mai joasă, dar când vă treziți și mergeți în living, sufragerie, bucătărie ar fi perfect să fie cald. Nicio problemă. Discutăm, totuși, de un sistem performant.
Câștigați spațiu suplimentar – avantajul nr 8
Priviți puțin casa în lipsa radiatoarelor. Arată bine, nu? Sunt câteva modificări în amenajarea spațiului, pe care le-ați face dacă locurile acelea nu ar fi ocupate – un raft, o băncuță la fereastră, un birou sau și mai bine, liber.
Scoateți o foaie de hârtie și un creion și reproiectați. Acum puteți!
Vara răcești casa – avantajul nr 9
Când prin sistemul tău de încălzire în pardoseală va circula apă rece în zilele caniculare, aerul condiționat va fi folosit foarte rar.
Sfaturi finale de la magazinul de instalații Cluj – Magsan
Sfatul nr 1 – Informați-vă bine
Investițiile în căldura casei nu sunt ieftine și se fac pentru perioade lungi. Aveți de achiziționat centrale termice, radiatoare, încălzire în pardoseală, boilere, țevi, accesorii și multă manoperă.
În aceste cazuri, este bine să fiți informat.
La magazinul de instalații Cluj – Magsan încurajăm mereu clienții să comunice cu noi, ca treaba să fie făcută bine.
Deci informează-te înainte să pui primul metru de tub în pardoseală.
Sfatul nr 2 – Planifică
De fiecare dată recomand să se lucreze cu specialiști și sisteme de calitate. Dar există o categorie de oameni care preferă să facă singuri acest tip de lucrări, fie din pasiune, fie pentru a economisi bani pe manoperă.
În acest caz, fiți atenți la ordinea lucrărilor. Dacă ratați un pas și ați pus șapa sau podeaua, nu vreau să mă gândesc ce va fi în sufletul dvs. Nu este același lucru ca la schimbatul perdelelor. Atenție mare, deci!
Sfatul nr 3 – Schița amenajării interioare
Este posibil ca într-un anumit loc din casă să fiți sigur că vă doriți să puneți covor. În acest caz, puteți îndesi numărul de conducte pe acea suprafață.
Uneori patul se potrivește atât de bine într-un loc, că aproape sigur nu va fi mutat mulți ani de acolo. Așa și cu dulapurile mari pentru dressing, cu mobilierul de bucătărie etc. Prin acele locuri răriți numărul de conducte. Nu are rost să încălziți excesiv spațiul de sub mașina de spălat vase, de exemplu.
Sfatul nr 4 – Alegeți sisteme ale producătorilor consacrați
La magazinul de instalatii Cluj – Magsan lucrăm doar cu producători care au dovedit calitate înaltă. Nu îngropi în șapă produse care se vor strica în 2 ani.
Sfatul nr 5 – la final, dă o petrecere
Când iarna e mai grea, anunță prietenii că dai o petrecere în pijama și picioare goale. Ca să te mândrești cu investiția ta în confort.
Ești smart, deci meriți!