Cum alegem o baterie pentru bucătărie

Cum alegem o baterie pentru bucătărie

De ce s-ar scrie articole despre cum să alegem o baterie pentru bucătărie? Cât de complicat poate fi să cumpăr una? mă uit dacă îmi place, întreb vânzătorul dacă mă ține și gata. Și eu întreb acum repede: ați măsurat distanța de la perete la gaura pentru instalare a bateriei? Dar distanța de la gaura bateriei la centrul chiuvetei? Dacă ar fi să cumpărați șosete și acasă nu vă vin, o să cumpărați altele. Dar după ce instalați o baterie care nu se potrivește, “vă strânge – nu vă strânge”, o folosiți.

Stabilirea nevoilor din bucătărie, a tipului de design interior, o minimă documentare, o discuție cu cel care comercializează așa ceva, toate acestea vă duc în situația în care investiți în casă pentru ani buni, fără intervenții ulterioare de mentenanță.

Să parcurgem câțiva pași.

Pasul 1 – Design

Gândiți-vă și răzgândiți-vă de 10 ori. Chiuveta va fi zona cea mai întrebuințată și, în același timp, centrul designului bucătăriei. Veți potrivi mobilierul, barele de prosoape, cârligele, finisajele cuptorului, ale plitei, chiar și a hotei cu stilul bateriei alese, cu finisajul și tipul de material.

Trebuie să fiți mulțumiți de alegerea făcută, pentru că va fi obiectul pe care îl veți atinge cel mai mult în bucătărie. Să n-ajungeți să-l urâți.

Pasul 2 – Nevoile familiei

Trebuie să știți cum veți folosi chiuveta de la bucătărie în următorii ani. Poate stilul familiei este să mănânce cât mai multe salate, fructe și atunci bateriile înalte cu furtun și pulverizare sunt mega utile pentru spălarea lor. Vasele înalte, bolurile trebuie să încapă ușor sub baterie. Poate nu veți aglomera mașina de spălat vase pentru o simplă clătire a castroanelor.

Dacă, dimpotrivă, obiceiurile familiei sunt să mănânce mai mult la birou, să servească cina în oraș… atunci alegem o baterie care să clătească o ceașcă de cafea, un mixer de smoothie, câteva farfurii de la micul dejun. Aici accentul va cădea mai mult pe design interior.

La fel gândim și când știm că se gătește foarte mult acasă. Ne imaginăm cum vom folosi bateria pentru bucătărie, ce înălțime avem nevoie ca să încapă vasele lejer. Poate nu se pune problema de mașină de spălat vase și atunci totul cade pe zona chiuvetei.

Acest pas este foarte important. Nu-l neglijați.

Pasul 3 – Masurători necesare înainte de achiziționarea unei baterii pentru bucătărie

În cazul chiuvetelor cu găuri prestabilite rămâne să aveți grijă la distanța față de perete. Nu puține au fost situațiile când s-au decupat blaturile de bucătărie pentru montarea chiuvetei, iar când s-au achiziționat bateriile, să nu încapă toată mâna pe robineți, să fie incomod de folosit sau să nu se poată instala deloc. Măsurați neapărat și diametrul găurilor prestabilite, înainte de a merge să cumpărați bateria.

Sunt baterii pentru bucătărie care se folosesc cu găuri în blat. Și aici trebuie măsurat în funcție de modelul de baterie. Să vă gândiți dacă chiuveta are unul, două sau trei compartimente iar brațul trebuie să penduleze între ele; și, mai ales, să ajungă corect în centrul fiecărei cuve. Altfel, o să stropiți toată bucătăria, totul se transformă într-un coșmar. Nu vreți asta. Deci măsurați!

Sunt idei de design interior cu baterii în perete. Mai rar în bucătăriile rezidențiale și mai des în cele comerciale, dar sunt. Aici trebuie să măsurați distanța de la perete până la centrul chiuvetei sau să alegeți o baterie cu furtun. Sau să achiziționați chiuvete speciale pentru baterii în perete. Sunt chiar interesante.

Pasul 4 – Caracteristici

Până la urmă nu am prea multe de făcut cu o baterie de bucătărie. Deschid robinetul, îl potrivesc de temperatură, apoi îl opresc și cam atât. Dar banalul “robinet” de bucătărie a primit și inovații care să ne facă viața mai ușoară. Acum putem avea furtun cu pulverizator inclus. Sau dacă ne place ideea, furtunul și stropitorul sunt separate, așezate lângă baterie.

O tendință în creștere este folosirea senzorilor electronici care simt momentul apropierii și îndepărtării de baterie. Ca în spațiile comerciale. Nu vă mai zic că acum puteți vorbi cu bateria dvs, dacă vă place Star Trek. Va porni și se va opri de vorbă bună.

Pasul 5 – Stil

Aproape că pot paria că bateria de bucătărie va fi aleasă în primul rând pentru a întregi și defini designul interior. Să fie frumoasă, să se potrivească plăcut cu restul amenajării. Celelalte lucruri care țin de necesități vor trece în planul doi. Dar înțeleg.

Bateriile cu design tradițional sunt superbe. Probabil toată bucătăria va urma această patină de alamă sau cupru, în combinație cu elemente de ceramică.

Apoi baterii cu note industriale, cu mărimi intenționat exagerate, cu adăugiri de arcuri, robineți cu desen spectaculos, iar nichelul cu aspect periat…

Cele clasice își vor vedea în continuare de cromul lor plăcut, de caracteristici în principal funcționale, fără să fie neplăcute. Dimpotrivă, dând un echilibru bucătăriei.

În seria bateriilor moderne veți găsi nelimitate idei. O îmbinare perfectă între funcționalitate și îndrăzneală în amenajare interioară. La materiale, desen și culori nu vor fi limite.

Pasul 6 – Aspecte practice în alegerea bateriei pentru bucătărie

Unora le e mai simplu să folosească bateriile cu un singur mâner/robinet. Temperatura și debitul se reglează ușor.

Foarte elegante sunt și bateriile cu doi robineți, mai ales că sunt nenumărate modele. Trebuie să știți că aspectul depășește partea practică; cu o mână pe vasul de spălat, cu cealaltă jonglând pentru reglarea temperaturii și presiunii. Dar un design interior plăcut merită acest mic inconvenient.

De preferat să alegem baterii de bucătărie cu supape ceramice. Se folosesc cu succes și alte materiale ce dau o garanție mai mare de folosire, dar nu pot egala fiabilitatea cartușelor ceramice.

Alegeți baterii de la producători recunoscuți pentru fiabilitatea produselor. Cât de enervant este să înceapă să picure robineții după câteva luni de la montare.

Raport preț-calitate. Vă dau exemplul meu: am montat în bucătăria mea o baterie de foarte bună calitate și care m-a costat ceva mai mult la acel moment. O am de 11 ani și funcționează ca în prima zi. Este adevărat că folosesc o stație de dedurizare a apei pentru întreaga casă și nu am probleme deloc cu calcarul. Cum am făcut eu raportul preț-calitate? Păi o am de atunci în perfectă stare și nu văd de ce aș schimba-o în următorii ani.

Concluzii

Cât de complicat poate fi să cumpăr o baterie pentru bucătărie? Nu este complicat. Dar trebuie să recunoaștem că fără puțină atenție la amplasare, fără un plan de amenajare și o previzualizare a folosirii ei, putem arunca banii pe fereastră. Și sigur aruncăm banii pe fereastră dacă nu cumpărăm de la magazine autorizate și de la producători care fac lucruri frumoase dar și de calitate.

Într-un articolul viitor vom vorbi și despre bateriile pentru baie de la chiuvete și dușuri. Până atunci, puteți arunca o privire aici.

Sunt Attila Enyedi de la Magsan – magazinul de tehnico sanitare din Cluj și sper ca acest mic ghid să vă folosească să alegeți lucruri trainice pentru căminul vostru!